miercuri, 3 februarie 2016

Furia Neagra - poveste cu fantome

Sosise prima la castel. Se instalase comod in Odaia Misterioasa, luand in stapanire tronul sculptat in lemn de trandafir. Era o fantoma atipica. In vreme ce suratele ei erau albe ca spuma laptelui, ea era neagra. Neagra cum e noaptea, neagra cum e Gandul cel Rau. Avea totusi o pata sub nas, motiv pentru care, la nastere, mama ei ii pusese numele Mustacioara Alba. Se preumbla Mustacioara Alba prin castel, plutind pe langa pereti si peste mobila, atingand covoare si oglinzi, in dorinta de a-si imprima mirosul fantomatic peste tot. 
In ziua cand a sosit prima fantoma alba, la castel a fost zarva mare. Mustacioara Alba, de teama ca va fi detronata, a lasat Gandul Rau sa ii intunece mintea si a tabarat pe biata fantoma alba. A ciupit-o de brat, a tras-o de urechi, a prins-o de mijloc si a invartit-o pana cand amandoua au ametit. Degeaba striga fantoma alba ca e nevinovata. Mustacioara Alba isi astupase urechile, sa nu auda nimic. 
A doua zi, cand la castel a aparut o alta fantoma alba, povestea s-a repetat.
La fel s-a intamplat si in zilele urmatoare, cand au venit alte si alte fantome albe. Stateau, bietele de ele, ascunse prin unghere intunecate, de teama fantomei pe care o poreclisera Furia Neagra. Doar spre dimineata, cand incepea sa se lumineze, ieseau fantomele albe din ascunzatori pentru a-si dezmorti trupurile vaporoase si pentru a se juca putin.
Aveau o mingiuta facuta din hartie. Jucau volei, si handbal, si fotbal. Uneori, mingiuta scotea un mic fasait. Alteori, vreo fantoma alba chicotea inveselita. De fiecare data, Furia Neagra se trezea. Se ridica in graba de pe tron si pornea in cautarea fapturilor obraznice care indraznisera sa ii incalce poruncile si sa ii tulbure somnul. Fantomele albe se imprastiau speriate in cele patru zari, dar Furia Neagra le prindea, rand pe rand. Le ciupea, le tragea de urechi, le invartea in aer pana ameteau. Le trantea la pamant, lasandu-le pline de vanatai si ingrozite. 
Intr-o buna zi, la castel a mai aparut o fantoma. Tot neagra, micuta si foarte iute. Ochi Galbeni era numele ei. Pe spate avea desenata o inima de culoarea scortisoarei. Furia Neagra i-a iesit indata in cale, i-a aratat lista cu indatoriri si a incercat sa o loveasca. Dar nu i-a mers cu Ochi Galbeni. Pe cat era de mica, pe atat era de curajoasa. Privind fix inspre Furia Neagra, micuta si-a impreunat mainile. Degetele mari, lasate in jos, se atingeau varf in varf, in vreme ce degetele aratatoare, indoite de la jumatate, se atingeau unghie pe unghie, formand o inima. Furia Neagra nu a inteles gestul. Crezand ca Ochi Galbeni e saraca cu duhul, a lasat-o in pace. 
De atunci, ori de cate ori fantoma stapanita de Gandul cel Rau incerca sa loveasca vreo locuitoare a castelului, Ochi Galbeni rasarea parca de nicaieri, privea fix inspre Furia Neagra si facea Semnul Inimii. Gandul cel Rau se evapora si Furia Neagra se potolea. Dupa o vreme, fantomele albe au observat ca tot mai rar reusea Gandul cel Rau sa puna stapanire pe Furia Neagra, ba chiar au vazut-o intr-o zi cum zambea.

Avea un zambet frumos, cald si bun. Cand nu era in stapanirea Gandului cel Rau devenea atenta la nevoile tuturor, canta si dansa, mangaia pe toata lumea si impartea bomboane. Fantomele albe au inceput sa o iubeasca. Nu ii mai tulburau somnul si nu ii mai nesocoteau poruncile. La castel incepea o noua era, o era a inimilor calde, a iubirii. Nimeni nu i-a mai spus Furia Neagra. Cucerite de zambetul cald si de comportamentul bland, fantomele o strigau Mustacioara Alba si ii ofereau toata dragostea lor. Si toate astea datorita Ochilor Galbeni, fantoma care adusese in castel Semnul Inimii si Iubirea. 

2 comentarii:

  1. Foarte frumos ai transpus totul într-un basm. 😙

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult!
      Pana si transpunerea are o poveste: ma lasase bateria laptopului si baietii nu ma primeau la cele doua calculatoare pe care le avem. Suparata, m-am refugiat cu animalele in dormitor. Tot uitandu-ma la ele cu se joaca si la nebuna de Miti cum le bate, mi-a venit ideea de a scrie povestea. Si, petru ca scrisesem de curand, la cerere, o poveste cu fantome, iata rezultatul. :)))

      Ștergere