duminică, 27 martie 2016

Fantoma poeziilor

Pe vremea aceea, nimeni in lume nu mai avea obiceiul de a recita poezii. Toate versurile scrise vreodata zaceau prafuite in Biblioteca, uitate. Doar ea, Fantoma Poeziilor, umbla din carte in carte prin sala mare a Bibliotecii, in cautarea unor comori ratacite. Daca aveai curiozitatea de a trece pe acolo in noptile senine, o puteai auzi cum recita incetinel:

"Între zidurile negre nu se naşte niciodată
Un copil căruia-n viaţă fericirea-i va fi dată.
Poat’ să aibă munţi de aur, el doreşte doar iubire;
Numai dragostea contează, banii n-aduc fericire.
De iubirea a găsit-o, banul îl tot ocoleşte;
Ce-nţelege din iubire trenţărosul ce cerşeşte?
Iar de are ascunse-n hrube bogăţii lucind în bezne,
De-are dragoste deplină şi în jur flori şi miresme,
Boala-l macină cu râvnă, de nu – e de hoţi prădat;
Tam-nesam îşi rupe-o mână, îl muşc-un câine turbat.
Nu există fericire, însă viaţa e frumoasă;
E mai bună decât moartea viaţa cea mai ticăloasă!" - Blestemul... celei ce stie

In timp ce alte fantome dantuiau fara grija, pluteau pe nori albi sau spionau pe la geamurile copiilor, sa afle daca si-au terminat de scris temele si daca s-au culcat devreme, Fantoma Poeziilor mai deschidea cate un volum si recita:


"O, Doamne al vacanțelor de vis,
Cum o să rabd atâtea zile ca s-ajung în paradis?
‘Au, poate, limba scrisului e cea ce mă trimite în acest exil?
Poate nu-i pregătită, încă, de povești, mărețe Will!" - A nouasprezecea noapte

Intr-o seara, Danu a ramas pana tarziu pe afara, jucandu-se cu o sabie laser. Cand a observat ca se intunecase si ca toti ceilalti copii plecasera, baietelul s-a speriat. A cautat drumul spre casa, dar nu a reusit sa il gaseasca. Impins de vreo fantoma sau poate doar din intamplare, Danu a ajuns la Biblioteca. A deschis usa grea de la intrare si a nimerit in sala cea mare. Fantoma poeziilor i-a iesit in intampinare si i-a spus:

"De-aici plecăm la el,
Orfanul!
Un pas,
doi pași…
Pe ața roșie a soartei
își vede înainte de-al său păs.
Nu voi să-i tulbur eu elanul,
dar legănat nu va fi niciodat’,
cum mama sa odat’ îl alinta..." - Marfa

Indecis, baietelul s-a uitat spre carti, apoi spre propria mana. Da? Nu? Danu a ridicat sabia si a incercat sa o loveasca. Fantomele sunt fapturi foarte rele, si-a spus in gand. O voi invinge in lupta si voi iesi din Biblioteca la fel de faimos pe cat a fost Napoleon. Stai o clipa! De unde stiu eu cine a fost Napoleon? s-a intrebat Danu cu glas tare, peste masura de uimit.

"Rănit, s-a ascuns
un surâs în noapte.
Găsiţi-l!
Chemaţi-l să şteargă de sub pleoape
lacrimile,
să şteargă de pe caldarâm
sângele…
Găsiţi-l,
bandajaţi-l…
Acum!
Şi imploraţi-l
s-aducă lumea-napoi,
pe drumul bun!" - Un suras in noapte

Baietelul avea senzatia ca viseaza. Ceea ce i se intampla nu putea fi adevarat. S-a ciupit de obraz si apoi a clipit repede din pleoape. Fantoma Poeziilor era tot acolo, zambind atoatestiutoare.
Poate ca totusi este o fantoma adevarata, si-a spus Danu in gand. Poate ca nici macar nu-i o fantoma rea. Oare chiar stie drumul catre casa mea?
Baietelul nu isi mai revenea din uimire. Chiar reusise sa faca singur niste versuri?
In acea clipa, la usa Bibliotecii s-a auzit o voce.

"În mintea-i, zebră cu dungi de talent,
Rocadă între mozaic şi sacrament
Făcea poetul, de angoase împânzit,
Considerând cuvântul îmblânzit
Când strecura, în vers alambicat,
Justiţie chioară şi puroi vărsat,
Şi-n lazaret pe sine se clona,
Când un secret cu cipilica-i fuziona –
Secretul lui de geniu ne-nţeles
Îngrămădit în moţul unui fes." - Duzina trasa de par catre rima

Baietelul, fericit ca auzise glasul mamei, si-a luat la revedere de la noua sa prietena, a deschis usa Bibliotecii si a raspuns:

Am intrat din intamplare,
Dar sa vezi mirare mare:
Pe aripa fanteziei
Sta Fantoma Poeziei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu